Cu ocazia Zilei Naționale a României în Tecuci se va arbora cel mai mare Drapel Tricolor din Moldova

invitatie-1-decembrie-tecuciPrimarul Municipiului Tecuci, Cătălin Constantin Hurdubae, invită joi 1 decembrie 2016 ora 11:30, toţi cetăţenii oraşului alături de autorităţile locale în faţa sediului Primăriei Municipiului Tecuci, să participe la manifestările de omagiere a Zilei Naţionale a României.

1 Decembrie 1918 reprezintă împlinirea dezideratelor naţionale ale poporului român, dorinţa de libertate şi independenţă a fost realizată doar prin jertfă. Tecuciul este unul din oraşele martire, care au luptat şi s-au implicat în Primul Război Mondial pentru înfăptuirea Marii Uniri. Astăzi, ca şi ieri, împreună, uniţi şi solidari, bucurându-ne de naţiunea noastră şi de fiinţa naţională românească să aducem un omagiu României!

În semn de respect şi recunoştinţă vă aşteptăm să fim împreună când vom arbora cel mai mare Drapel Tricolor din Moldova, cu bucuria de a rosti împreună: „La mulţi ani România!”


Lasă un comentariu